"Pavel Pokker a plecat dintre noi. Ce adevãr implacabil! Un adevãr cu care nu mã pot acomoda.
Îl ştiam în fiecare zi în atelier lipit de lucrurile lui, îngropat în ele, în ordinea lor numai de el ştiutã. Puteai sã-ţi potriveşti ceasul dupã ritualul lui zilnic: la ora nouã dimineaþa, dupã ce totul era pregãtit pentru lucru, aburea cafeaua, la 12.30 fix lua prânzul, dupã care pe un fond muzical aşternut de discuri `prãfuite` lucra pânã la îngânarea nopţii cu ziua.
Evenimentele din afarã, pulsurile zilei treceau pe lângã atelierul lui - avea parcã lipitã pe el eticheta veşniciei.
Am lucrat cu el în ultimii ani, avea meseria în sânge din familia lui, (tatãl sãu omonimul lui, Pavel Pokker - sculptor remarcabil) ştia de acasã multe din secretele unui `maistor` (spre cinstea faimoaselor bresle lugojene). Secrete care se învaţã nu de azi pe mâine ci în timp, la el parcã o sumã de coduri transmise.
Era bun, blând, calm, atent, te puteai baza întotdeauna pe el. Rãbdare de chinez bãtrân, şi acum îi vãd portretul printre lãmpi şi proiectoare, aplecat deasupra planşetei, urzind complicate pânze în ferecãturi, betealã şi nestemate...
De ce nu avem înţelepciunea sã apreciem şi sã dãruim simţire cu fiecare bãtaie de inimã... Sã fim în stare sã trãim orice clipã ca şi cum ar fi ultima. Atunci, dacã ar fi aşa, lumina zilei ar strãlumina noaptea şi plecãrile ar fi treceri. Treceri într-o viitoare naştere.
La revedere Pali!
Al tãu Silviu Oravitzan"
ianuarie 2009
marți, 26 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu